Reduceri!

Publicistică

37,00 lei (preț fără TVA)

Autor: Nicolae Cristea

Prefațator: Mihai Posada

Îngrijitor: Anca Sîrghie

Consultant științific: Marin Diaconu

Postfațator: Anca Sîrghie

Editura DAS, Sibiu, 2019, 194 pagini.

ISBN 978-606-94920-0-0

Descriere

PREFAȚĂ

de Prof. Dr. Mihai POSADA

O tetralogie-reconstituire pentru cultura românească din opera memorandistului Nicolae Cristea

Fețele tetralogiei concepute și realizate de conf. univ. Anca Sîrghie de la Sibiu, strănepoata după mamă a memorandistului Nicolae Cristea originar din Ocna Sibiului, localitatea de baștină a întregii familii (împreună cu Țara Făgărașului, după tată) sunt, în ordine cronologică, următoarele:

  • la 1996 (Sibiu: Casa de Presă și Editură Tribuna), Nicolae Cristea, File de memorialistică. Jurnal, cu un cuvânt înainte al Î.P.S. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului;
  • la 1999 (Sibiu: Editura Techno Media), studiul Memorandistul Nicolae Cristea și epoca sa, cu o prefață de acad. pr. prof. univ. Mircea Păcurariu, volum îmbogățit la a doua ediție din 2011;
  • la 2018 (Sibiu: Editura D*A*S), Nicolae Cristea, Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire, în colaborare cu filosoful universitar Marin Diaconu, cu o prefață de conf. univ. Mihai Sofronie; iar
  • la 2019, cel de-al patrulea volum îngrijit și adnotat de Anca Sîrghie, cu texte de și despre luptătorul cu rostirea, fapta și cuvântul scris pentru Marea Unire, teologul transilvănean Nicolae Cristea, se intitulează Publicistică și apare la Editura D*A*S din Sibiu.

Se cuvine menționat faptul că un imbold hotărâtor în pornirea acestui act de restituire a operei rămase de la publicistul memorandist, ajuns acum la al patrulea volum, autoarea l-a primit de la distinsul cercetător și iubitor al etnoculturii românilor, profesorul Mircea Mâciu, /pe atunci directorul Editurii Științifice și Enciclopedice din București, cu mulți ani în urmă, când acesta i-a trezit interesul, ca urmașă a lui Nicolae Cristea și legatar testamentar neoficial, dar merituos întru reconsiderarea efortului depus de patriotul înaintaș al Ancăi Sîrghie, ai cărei bunici îi povesteau de „uncheșul” care se născuse și copilărise în imediata lor vecinătate, casă de pe str. Mihai Viteazul din Ocna Sibiului.

Născut la 14 octombrie 1834, în Ocna Sibiului, decedat la 7 februarie 1902, la Sibiu, Nicolae Cristea a fost un preot, profesor, om politic și ziarist român. Și-a început formarea cu studii gimnaziale și apoi teologice, între 1857 și 1859, la Sibiu. Între anii 1959-1861, va funcționa la Sibiu în cadrul Consistoriului ortodox. Datorită susținerii financiare a Mitropolitului Andrei Șaguna, a urmat studii de specializare în istorie și economie politică, între 1861 și 1863, la Universitatea din Leipzig. Cariera sa va fi legată de Academia Andreiană, iar apropierea de Mitropolitul Șaguna îl va ajuta în bună măsură: profesor al Institutului teologic-pedagogic, între anii 1863-1865 și 1870-1873; devine preot la 1870; este mai apoi hirotesit protopop, consilier arhiepiscopesc, în perioada 1873-1902. Activitatea pastorală și administrativă în cadrul Bisericii se împletește cu aceea de redactor al ziarului „Telegraful Român” între anii 1865-1883, perioadă când acel ziar care astăzi este socotit cel mai longeviv din întreaga presă românească, a cunoscut un reviriment economic și de conținut. Mihai Eminescu, mai tânărul jurnalist, nu ezită să aprecieze că în acei ani „Telegraful român” se remarca drept „cea mai modernă publicație de peste Carpați”. În 1884 se numără între ctitorii ziarului „Tribuna”, având un aport în aducerea scriitorului Ioan Slavici la conducerea lui. Până la sfârșitul vieții sale, având o bogată experiență de ziarist, a urmărit număr de număr evoluția ziarului „Tribuna”, notațiile sale din Jurnalul rămas de la el fiind edificatoare pentru exigența sa stilistică și pentru interesul său larg pentru publicațiile din întregul Imperiu austro-ungar.

Nicolae Cristea a fost un bun organizator social, ca fondator și cel dintâi președinte al „Reuniunii sodalilor români”, între anii 1867-1897. Modelul acestei asociații a ucenicilor (=sodali) de meseriași români de la Sibiu a fost urmat în diferite localități ale Transilvaniei, unde prin chiar chemarea lansată de Mitropolitul Andrei Șaguna „La meserii, turmă iubită, la meserii!” se constituia pătura de mijloc a societății, cea mai puternică economic dintre toate, adevărată locomotivă pentru comunitatea românilor din a II-a jumătate a secolului al XIX-lea. Devine membru în Comitetul executiv al Partidului Național Român din Transilvania, până în 1895; va fi condamnat în Procesul Memorandului de la Cluj, în mai 1894, la opt luni închisoare, pe care le va ispăși la Vacs, între 1894 și1895. Așa cum găsim în Dicționarul teologilor români[1], Nicolae Cristea este autor al lucrărilor: Despre simţieminte. Prelegere publică, Sibiu, 1871, 22 p.; La ţintă. Meditațiune politică, Sibiu, 1895, IV + 73 p.; Din trecut, pentru viitor. Repriviri politice recente (articole politice), Sibiu, 1899, 107 p.; iar Jurnalul său (pe anii 1895-1901) s-ar afla în curs de editare, sub îngrijirea prof. Keith Hitchins de la Universitatea Illinois, S.U.A. În realitate, el a fost publicat de Anca Sîrghie într-o ediție critică, având 147 note bibliografice lămuritoare, cum am menționat deja.

Definitorii pentru conținutul acestui al patrulea volum, intitulat Publicistică, dar mai ales pentru cunoașterea portretului sufletesc și de caracter al patriotului român ardelean activ în veacul al XIX-lea, sunt ascultarea și asumarea îndemnului dat lui ca om politic de către Mitropolitul său, anume de a nu face politica „pasivităței” (absenței din activitatea Parlamentului), ci dimpotrivă, de a intra cu hotărâre pe calea afirmării adevărului și a solicitării în forul legislativ a drepturilor politico-naționale și implicit sociale de care poporul românilor ardeleni ducea lipsă. Lupta deschisă, rostirea românească a lipsurilor și nevoilor unui popor împilat, activitatea publicistică tot mai acerbă pentru egalitate socială, culturală, politică – prin forța cuvântului scris și tipărit în sute de articole în paginile publicației ce apărea la Sibiu, „Telegraful Român”, al cărui „redactor respundatoriu” a fost timp de 18 ani, când toate editorialele au fost semnate de el. Obiectul acestui volum îl constituie o selecție a acestor articole definitorii pentru credința sa în dreptatea cauzei pe care a slujit-o până la moarte Nicolae Cristea, cu atâtea jertfe și sacrificii personale și familiale. Vizionarismul credinței sale și al colegilor de generație dispuși la fapte eroice  și-a vădit trăinicia târziu, după moartea lor, când românii au realizat Marea Unire de la 1918. Dar rugul aprins al iubirii acestor ardeleni, pentru neamul românilor, nu a ars degeaba, iar una din cele mai luminoase și dăruit-dedicate figuri de eroi ai Cuvântului ca armă politică, ales pentru tetralogia alcătuită de Anca Sîrghie din opera sa, rămâne Nicolae Cristea, o figură emblematică. Cercetătorii de acum se întreabă când oare și cu ce energii putea redactorul responsabil să scoată, peste noapte, articole de mai multe pagini, în fiecare număr de ziar, acest neostenit militant al «egalității de șansă», cum am zice azi, pentru drepturile românilor din Transilvania lor năpăstuită. Fără îndoială, găsim aici un puternic simț al datoriei slujirii unui luminos ideal și dovada unei nezdruncinate credințe în izbânda adevărului istoric, dincolo de tot dramatismul desfășurării evenimentelor ce i-au luat pe sus, ca un vifor, pe eroii săi activi.

Nicolae Cristea a fost în felul său un martir al neamului, lovit pe de o parte de asupritorul habsburgic (cu nedreptăți, închisoare, prigoană polițienească etc.), dar și părăsit, amendat, trădat și înjosit de înșiși frații săi de generație, deși cu toții trăitori sub aceeași asuprire politică și inechitate socială, pe de altă parte. Situația, din nefericire deloc unică la capitolul istoriei românilor în Transilvania (vezi biografia tragică a răsculaților Horea, Cloșca și Crișan, a lui Avram Iancu, a „Oastei Domnului”, a unora din rezistenții anticomuniști din munți etc.), pune în lumină însăși fața schimonosită de arivism social, oportunism politic, servilism, lașitate – pe scurt, necinstea morală a unor congeneri ai eroilor patrioți: «Nedumerirea încercată la studierea pe coperta 1 a imaginii simbolice a zăbrelelor de temniță ne-a îndemnat să căutăm o explicație, pe care am găsit-o în comentariul din Jurnal, unde se atrage atenția asupra riscurilor la care autorul era expus în 1895, imediat după ieșirea din închisoare, când a publicat meditațiunea La țintă, în condițiile în care el se știa urmărit de poliția austro-ungară și era sancționat pentru activitatea sa politică de propriii săi șefi bisericești prin tăierea retribuției, fapt grav dacă avem în vedere familia numeroasă pe care o avea în întreținere. Cutezanța de a-și exprima opinia privind criza de la Sibiu nu a fost apreciată de camarazii lui politici, după cum reiese din mărturisirea sa: „Despre cuvântul meu de la 1 februarie 1896 văd că nici o notiță nu se mai ia, cu toate că din toate puterile mele am stăruit să nu se confunde cauza națională cu interese mărunte materiale și de ambițiune rău înțeleasă. Din contră, după atitudinea mea și după jertfele mele mai mari ca ale oricui, văd că mă aleg cu imputări și numai cu imputări”» (din Notă asupra ediției, de Anca Sîrghie cu subl. autoarei, la volumul Nicolae Cristea, Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire, ed. cit., p. 7). Anca Sîrghie face referire, aici, la coperta studiului scris dar nesemnat de Nicolae Cristea: Din trecut, pentru viitor. Repriviri politice recente de # și unde, din motivele mai sus explicate, semnul zăbrelelor în cruce dublă ține locul numelui autorului prefigurând, parcă – în interminabila suferință a poporului românilor –, drama simbolică a crucii triplu-zăbrelite, preluată ca siglă după numai 32 de ani, de tragica Mișcare a lui Corneliu Z. Codreanu, personaj istoric născut în exact același an, 1899, în care apărea textul Din trecut, pentru viitor. Repriviri politice recente: „Principalul simbol al mișcării a fost o cruce triplă reprezentând o rețea de zăbrele de închisoare ca simbol al martirului, denumită şi crucea arhanghelului Mihail” [sic!].[2]

Acest al patrulea op al restituirilor din opera publicistului patriot ardelean Nicolae Cristea se bazează pe transcrierea unei selecții a articolelor sale apărute în „Telegraful Român” de la Sibiu, care este, așa cum am mai precizat cea mai longevivă apariție publicistică în limba românească, de la 3 ianuarie 1853 și până astăzi. Articolele sunt aranjate cronologic, în capitole pe ani, de la 1866 până la 1900 inclusiv. Între aceste capitole, îngrijitoarea de ediție a hotărât să așeze spre ilustrare câte un fragment de articol din anul respectiv, în facsimil, apărut în publicația cercetată: „Telegrafulu Romanu” de la «Sabiiu», așa cum stă scris pe frontispiciu, tocmai pentru ca cititorii să vadă cât de diferită de a noastră era limba română folosită de memorandiști.

Trebuie de asemenea precizat că este vorba, în acest volum, de o selecție a operei publicistului, întrucât preluarea și transpunerea în limba curentă a tuturor articolelor ar fi presupus, pe lângă munca descifrării acelei limbi latinizante, un uriaș material ce ar fi presupus un număr prea mare de volume de editat și tipărit, deocamdată imposibil în totalitate.

Cităm din articolul Resplată?, apărut în „Telegraful Român” din data de joi, 6/18 octombrie 1883, articol de mustrare a mai marilor și tarilor zilei, de la care i s-a tras publicistului retragerea protecției urmașilor Mitropolitului Șaguna, destituirea, dizgrația și căderea, în cele din urmă, în ghearele dușmanului preaputernic – bicefala administrație imperială și osânditoare: „În timpul constituționalismului actual suntem dedați a fi tratați ca fii vitregi.     Ne-am cam deprins cu esplicări false, aplicate din partea ungurească oricărei mișcări legale și în cele din urmă în interesul binelui comun al patriei comune. Nu ne puteam însă aștepta la atâta îndrăzneală din partea unui ministru unguresc, ca să pună în rostul monarchului un răspuns, ca cel dat clerului român ortodocs și clerului român gr(eco) catolic (cu nota de subsol: Acest din urmă îl cunoascem din diarele budapestane; adresa verbală a clerului gr. catolic nu o cunoascem deloc). Va se zică noi nu iubim adevărat patria și nu avem respect de legi. Și-a tras bine seama oare dl ministru, când ca și consilier al tronului a consiliat cuvinte atât de grele față cu poporațiunea cea mai numeroasă după maghiari în tot cuprinsul Transilvaniei și Ungariei? Și-a tras bine seama, când a consiliat tronului cuvinte atât de grele față cu poporațiunea ce mai loială și mai credincioasă, față cu poporațiunea, care nu e credincioasă numai din gură și numai până când e încărcată de favoruri și bunătăți și scutită de greutăți, ci în timpurile cele mai critice? Dl ministru, preocupat de șovinismul său maghiar, se vede, n-a reflectat la nimic decât la folosirea ocasiunei de a-și resbuna asupra românilor, care nu-l salută cu: Ave Tisza, morituri te salutant, și nu se maghiarizează […] Dacă dl ministru era numai ceva mai gânditor, el trebuia să-și aducă aminte de însăși fapta deputațiunilor din cestiune și să evite un lapsus atât de jignitor în simțiemintele patriotice loiale ale unui popor ca al românilor […] Domnii miniștri ungurești, se vede, că domniți de șovinismul lor nu consideră nici cele mai importante antecedente, nu pentru altă, ci numai pentru a înconjura desvelirea sărăciei lor de spirit și abundanța lor de prejudețe, când e vorba de români. Ca să le venim noi într-ajutor, să le spunem că românii au mai fost înaintea tronului și a monarchului […] Nu cumva se teme [dl ministru] de vreo manifestațiune și din partea românilor, care se înțelege ar fi foarte rău venită în impregiurările critice de astăzi și cugetă să-i terorizeze și intimideze anticipând, sau prevenind? Se poate, ba e foarte probabil, că aici este buba. Dar dl ministru și toți șoviniștii se înșeală, dacă cred că vor intimida pe români și-i vor terorisa, ca să se lepede de sinele, de credințele lor tradiționale. Numai unul Dzeu i-ar putea împedeca a ține la naționalitatea lor și la credințele eredite de la străbuni, împletite strâns în viața lor națională […] Aceasta va să zică patriotism adevărat? A-și da toată silința de a înstrăina inimile cetățenilor nemaghiari de cătră patrie și patria a o feri de amici? Aceasta este răsplata sumețului față cu cel modest, răsplată, care se va răsbuna ea însăși în favorul celiui neîndreptățit. O, dar maghiarii își închipuesc că sunt atlanți, cari sunt în stare a purta globul pământului în spatele lor. Să nu cumva să facă dl Tisza și cealalți șoviniști esperiența proverbului german: Sumeția se arată înaine de cădere”. Tonul ales de Nicolae Cristea amintește pe alocuri de articolele vituperante ale publicistului premergător lui și deopotrivă incomod, martirul național Eminescu de la „Timpul”. Publicistica lui Nicolae Cristea apare astfel ca o luptă a lui David cel firav și slab, cu Goliath cel enorm și puternic.

Merită apreciat, firește, efortul de câteva decenii al cercetătorilor care au lucrat din greu la aducerea la normele actuale, acceptate și impuse de Academia Română, a textelor redactate în limba română de mult depășită a momentului, cu gramatica, lexicul și grafia ce pun adesea probleme cercetătorilor operei publicistului memorandist Nicolae Cristea, între care se cuvin precizate cu recunoștință numele Anca Sîrghie, Marin Diaconu și nu în ultimul rând Victor Tocariu, vrednicul editor și director al S.C. DIGITAL ARTS & SERVICES S.R.L., a cărei divizie de specialitate o reprezintă Editura D*A*S din Sibiu. «Se cuvine menționat efortul deosebit al profesorului-scriitor Anca Sîrghie în tot ce presupune aducerea la zi, în termeni de profesionalism, a limbii de redactare a celor două lucrări scrise în limba vetustă a unui veac demult apus: căutarea cu cerbicie a termenilor actuali în dicționare de arhaisme, de sinonime, în dicționarele epocii, consultarea unor colegi specialiști în domeniu, cercetarea în multe biblioteci a publicațiilor vremii în limbile maghiară și germană etc. etc., în efortul de a oferi cititorului contemporan cărți plăcute la lectură, chiar captivante», menționam în prezentarea făcută la Salonul anual de carte de la Deva-2019, celui de-al treilea op al tetralogiei, cu sublinierea că «ambii distinși profesori Anca Sîrghie și Marin Diaconu sunt totodată cercetători ale celor mai ascunse (vreme de zeci de ani de dominație sovietică și următorii) documente din arhive, biblioteci ori colecții particulare de literatură-istorie-politică românească». Trebuie aplaudată desigur și «desecretizarea” fondurilor și arhivelor din biblioteci, arhive naționale etc., după anul 1990. Din cronica la același volum, considerăm binevenite în această prefață fragmentul: «Memorandumul Transilvaniei a fost petiția pe care o delegație de 237 reprezentanți de frunte ai românilor transilvăneni au prezentat-o la 28 mai 1892 împăratului Austro-Ungariei Franz Josef, care nici nu a citit Memorandumul, dar l-a trimis Parlamentului din Budapesta care, tot necitindu-l l-a returnat conducătorului delegației. Pentru că românii petiționari apucaseră să tipărească și să distribuie documentul, ei au fost dați în judecată în luna mai 1894, pentru acuzația de instigare prin presă. Inculpații au fost în majoritate condamnați cu închisoare de la două luni la cinci ani, cu eliberare după un an de executare, prin amnistie regală. Un bluf răscolitor pentru românii rămași în continuare în robia iobăgiei, lipsiți de drepturi sociale egale cu etniile privilegiate ale Transilvaniei. Între semnatarii Memorandumului, aleși dintre cei mai de seamă bărbați ai momentului românesc transilvan, împreună cu Septimiu Albini, Patriciu Barbu, dr. Daniel Barcianu, Dimitrie Comșa, Iuliu Coroianu, Gherasim Domide, dr. Vasile Lucaciu, Teodor Mihali, Rubin Patița, Gheorghe Pop de Băsești, dr. Ioan Rațiu, dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, s-a aflat și Nicolae Cristea originar din Ocna Sibiului și apropiat al ilustrului Mitropolit Andreiu Baron de Șaguna», precum și pasajul lămuritor: «Dacă la 1606 Ștefan Bocskay este recunoscut de împăratul Austriei ca prinț al Transilvaniei, principatul de Transilvania devine sub Gabriel Bethlen și apoi Gheorghe I Rákóczi centrul culturii ungare și umanismului, bastionul principal al Protestantismului în Europa de Est, singura țară în care romano-catolicii, calviniștii, luteranii și unitarienii se bucurau de libertate religioasă totală, ca „recepte” sau religii oficiale ale principatului, în vreme ce, cu toate că aveau dreptul să-și practice cultul și să construiască biserici sau sinagogi, creștinii ortodocși români, armenii, respectiv credincioșii mozaici aveau statutul de „tolerați” (cele mai vechi biserici ortodoxe transilvănene, cele de la Densuș, Râu de Mori sau cele de piatră din Țara Hațegului datează din sec. al XV-lea, iar primele sinagogi de aici datează probabil din veacul al XVII-lea, cel mai vechi Templu mozaic de zid, Mareh Yezekiel, fiind ridicat la 1822 în Alba Iulia). După ce controlul austriac s-a instalat asupra Ungariei și Transilvaniei la 1711, independența tradițională a Transilvaniei s-a deteriorat sub presiunea birocratică a autorităților habsburgice. La 1791, românii ardeleni au înregistrat respingerea de către Dieta Transilvaniei, la petiția adresată de ei pentru a fi recunoscuți drept cea de-a patra „națiune” (pe lângă cele deja privilegiate ale maghiarilor, secuilor și sașilor), de către „bunul împărat” – Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam (între 1764 și 1790, Rege al Romanilor; între 1765, după moartea tatălui și 1790, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Ungariei, Boemiei etc.; primul fiu al Împăratului Francisc I căruia îi succede la domnie și al Mariei Tereza cu care a fost co-domnitor/co-regent asupra dominioanelor ei austriece ereditare, până la moartea ei în 1780) – cunoscut ca Iosif al II-lea, iar acești înaintași ardeleni rămân în vechea lor stare de „tolerați”, la fel cu grecii, armenii și evreii din Transilvania» (vezi „Observatorul”, Toronto, ediția online din 23.10.2019; „Miorița USA” Newspapers, Sacramento, CA, an. XIII, 2019, Nr. 153, noiembrie, p. 8; sau „Vatra Veche”, lunar de cultură, Serie veche nouă, Târgu-Mureș, an. XI, 2019, Nr. 10 (130), octombrie, pp. 49-50).

Cu cât citim mai mult despre el și din scrierile lui Nicolae Cristea – pedagogul nației sale –, cu atât prindem mai mult a iubi această figură demnă, onestă și luptătoare de român doritor de dreptate pentru frații/concetățenii săi obidiți, batjocoriți de interesul imperialilor Austro-Ungari în Transilvania. Cu atât apare mai impunătoare statura morală a acestui om curajos în cuvântul său rostit sau scris, bărbat tare în credința sa nestrămutată în unitatea și libertatea națională a ardelenilor nedreptățiți de oficialii maghiari. Nu e de mirare că nume cum este al său, al lui Gheorghe Lazăr, Vasile Stoica și al atâtor altor patrioți români autentici nu sunt pomenite, mai deloc cunoscute, ba sunt chiar ocolite cu program, în manualele școlare la toate nivelurile învățământului românesc. Adevărul doare, evident, de vreme ce, paremiologic, umblă cu capul spart.

Note:

[1] Dicționarul teologilor români, accesibil la adresa: https://www.crestinortodox.ro/dictionarul-teologilor-romani/nicolae-cristea-84551.html

[2] Citat din articolul semnat de Lavinia Irimia în revista „Historia” (vezi: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/10-lucruri-de-stiut-despre-miscarea-legionara), articol preluat apoi, la 24 iulie 2013, de ziarul „Adevărul”, niciuna din publicații nefiind nici pe departe de propagandă prolegionară (https://adevarul.ro/cultura/istorie/top-10-lucruri-stiute-despre-miscarea-legionara-1_51ef83f1c7b855ff566aadcd/index.html).

~**~

Informații suplimentare

Greutate 0.5 kg
Dimensiuni 21 × 14.5 × 1.5 cm
Timp de livrare

Livrare imediată (în 24 – 48 ore)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Publicistică”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.